Activitatea de informare şi consiliere a debutat în partea a doua a anului 2004, în cadrul proiectului realizat cu Fundaţia HUMANA din Statele Unite ale Americii şi a fost finanţat de USAID şi WORLD LEARNING, iar materializarea unui obiectiv a fost realizarea Biroului COMUNITĂŢII SĂNĂTOASE în cadrul Fundaţiei “ACASĂ” Zalău.

     Activitatea de informare şi consiliere se desfăşoară la sediul fundaţiei ACASĂ, Zalău, Str. Gheorghe Doja, nr. 161 şi Zalău, Str. luliu Maniu, nr. 9, jud. Sălaj.

     Aria de desfăşurare a activităţii este judeţul Sălaj, judeţele limitrofe şi orice altă localitate unde suntem solicitaţi (domiciliul beneficiarului). Serviciul de informare şi consiliere presupune:

  • INFORMAREA – asupra situaţiilor de risc, precum şi asupra drepturilor sociale ale persoanei;
  • CONSILIEREA – pentru persoanele cu dizabilităţi, persoane vârstnice precum şi cu patologie cronică pentru familiile acestora precum şi pentru alte persoane din grupul în care se află sau cu care se află în contact permanent sau incidental.

     Problematica specifică este legată în principal de cunoaşterea drepturilor şi accesarea acestora.

     Prioritatea constă în accesarea acelor servicii care să le permită o viată decentă.

     Cum beneficiarii acestor servicii diferă foarte mult ca vârstă (copii, adulţi, persoane vârstnice), ocupaţie şi nivel de pregătire, aşteptările sunt foarte diverse şi acoperă o paletă extrem de diferită. Acesta este motivul pentru care în timp, de la o persoană care asigură servicii în cadrul biroului am ajuns la o echipă complexă multidisciplinară şi care cuprinde: asistent social, jurist, medic, asistent medical, fiziokinetoterapeut, alţi specialişti capabili să ofere informaţii şi suport în solicitările formulate de eventualii beneficiari.