str. Gheorghe Doja, nr. 161, Zalau, Salaj
0260615899

DEVIAȚIILE COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală sau scheletul axial reprezintă segmentul central al aparatului locomotor uman, cu important rol static și dinamic. Coloana vertebrală trebuie să asigure prin rigiditatea sa susținerea corpului în spațiu, să reziste forțelor de gravitație, celor de inerție ca și tuturor solicitărilor din mediul exterior la care este supusă în permanență și să protejeze conținutul nobil al canalului rahidian: măduva spinării și rădăcinile nervoase. În același timp coloana vertebrală trebuie să fie suficient de mobilă pentru a permite mișcările trunchiului și capului. Coloana trebuie să asigure protecția sistemului nervos fără să-și limiteze mobilitatea. Acest lucru este posibil grație unui sistem complex de structuri osteo-ligamentare și musculare. O multitudine de cauze pot strica acest echilibru armonios al coloanei vertebrale, împiedicând îndeplinirea în condiții optime a funcțiilor ei.

Apărute în copilărie, aceste dezechilibre, în plan frontal sau sagital, se vor agrava, preponderent în perioada puseelor de creștere, împietând asupra desfășurării normale a vieții prin tulburările funcționale și structurale pe care le antrenează.

Deviațiile coloanei vertebrale sunt în general exagerări ale curburilor sale anatomice: exagerări în plan frontal – scoliozele sau în plan sagital – hipercifozele toracale și hiperlordozele. De cele mai multe ori, există o asociere între hipercifoza toracală și hiperlordoza lombară. Ștergerea curburilor în plan sagital duce la apariția spatelui plat. Mai rar direcția curburilor poate fi inversată, cifoza toracală fiind înlocuită de lordoză cu apariția spatelui scobit, iar în regiunea cervicală sau lombară lordozele sun înlocuite de cifoze.

Din punct de vedere al modificărilor vertebrale și al reductibilității există două mari tipuri de deformări ale coloanei vertebrale: funcționale sau posturale și structurale.

Deviațiile funcționale sau viciile de postură sunt deviații care nu se însoțesc de modificări de structură a corpilor vertebrali, fiind perturbat doar aliniamentul coloanei vertebrale. Curburile sunt reductibile și se pot redresa, dispărând în decubit sau prin contractură voluntară, corectivă, a musculaturii trunchiului. Uneori sunt legate de modificări patologice la distanță și dispar odată cu corectarea lor. De exemplu, miopia, necorectată prin ochelari antrenează apariția unei cifoze dorsale. De cele mai multe ori, viciile posturale sunt provocate de insuficiența musculaturii spatelui, însoțită de o hiperlaxitate ligamentară și un control postural insuficient. Coloana vertebrală își păstrează multă vreme mobilitatea normală, astfel că deviațiile coloanei se pot corecta și hipercorecta activ sau prin manevre de redresare.

Deviațiile structurale sunt curburi rigide, însoțite de modificări de structură a corpilor vertebrali. Cea mai frecventă deviație a coloanei vertebrale apărute în perioada de creștere (10-12 ani) la un copil până atunci perfect sănătos, este Scolioza Idiopatică Juvenilă. ( SIJ).

SIJ este o deviaţie complexă, tridimensională a coloanei vertebrale, cu evoluţie progresivă, antrenând multiple tulburări morfologice şi funcţionale, caracterizată prin una sau mai multe curburi laterale , vizibile în plan frontal, însoţite de rotaţia vertebrelor, cu tendinţă de compensare superioară şi inferioară a curburilor şi cu răsunet asupra morfologiei trunchiului, cauzând formarea gibozităţii costale. În pofida multiplelor cercetări efectuate, se cunoaște foarte puțin despre etiologia scoliozelor idiopattice. Diferiți factori , cum ar fi o creștere asimetrică, modificări neuromusculare, anomalii ale țesutului conjunctiv sau modificări ale configurației sagitale a coloanei verterbale au fost incriminați în apariția scoliozei. Factorul ereditar este astăzi general acceptat, iar scolioza idiopatică este considerată ca fiind rezultatul unei tulburări multifactoriale.

Clasificarea SIJ :

 

A. după forma anatomo-clinică :

  • scolioza dorsală – este cea mai inestetică şi mai gravă prin consecinţele cardiopulmonare pe care le poate avea. Are o curbură de obicei cu convexitatea la dreapta şi curbură de compensaţie lombară minoră. Are potenţial evolutiv sever, cu atât mai grav cu cât apare la o vârstă mai fragedă;
  • scolioza dorso-lombară – are curbură primară lungă, întinzându- se în regiunea dorsală şi lombară, cu convexitatea spre dreapta (de obicei). Prezintă două curburi adiacente de compensare. Are de asemenea un prognostic grav;
  • scolioza lombară – prezintă o curbură cu convexitatea de obicei spre stânga, mai moderată. Are o curbură de compensaţie dorsală şi evoluţie mai puţin gravă, dar cu discartroză severă;
  • scolioza cervico-dorsală – de obicei cu convexitatea la stânga, cu o curbură de compensaţie toracală sau toraco-lombară. Este mai puţin frecventă, cu prognostic bun şi cu o evoluţie mai puţin gravă. Este foarte inestetică din cauza dezechilibrelor umerilor;
  • scolioza în S (cu două curburi majore) – are localizare mai frecvent toracal şi lombar, de obicei curbura dorsală fiind mai importantă şi cu convexitate spre dreapta, iar cea lombară cu convexitate spre stânga. Rar se întâmplă ca ambele curburi majore să aibă localizare dorsală, sau toraco-lombară mai înaltă. Curburile au tendinţă de echilibrare reciprocă şi un prognostic satisfăcător, dar pot avea şi două curburi de compensare.

 

B. după valoarea unghiului curburii:

  • scolioză uşoară – sub 20°
  • scolioză medie – între 20-45°
  • scolioză severă – peste 45°

 

Examinarea copiilor cu scolioză se face în cîțiva pași :

 

1.Somatoscopia – sau examenul “ochiometric” al pacientului se va face privind copilul static, în ortostatism, de la o distanţă de 2-3 m, din faţă, profil şi spate.Se urmărește :

– poziţia capului şi gâtului;

– axa umerilor și bazinului

– poziţia omoplaţilor și claviculelor

– triunghiurile taliei;

– încurbările coloanei;

– gibozităţile existente;

2. Examenul funcţional al coloanei vertebrale

În flexia coloanei, scoliozele funcţionale se corectează. Persistenţa curburii în flexie indică o scolioză structurală, corecţia fiind

împiedicată de rotaţia vertebrală. Gibusul se accentuează în flexie, fiind      indiciu sigur de scolioză structurală.

3. Evaluarea mobilităţii coloanei vertebrale prin măsurarea distanţei dintre diferite repere.

Diagnosticul SIJ este radiologic .

Radiografia de coloană din față și profil permite :

–   diagnosticul de formă anatomo-patologică

–   aprecierea severității scoliozei, prin măsurarea  curburii acesteia ( unghiul Cobb)

–   aprecierea gradului de maturizare ( Risser) osoasă și implicit  riscul de progresie. Riscul de progresie este cu atât mai mare cu cât gradul curburii este mai mare și gradul de maturizare mai mic

Prognosticul SIJ :

Evoluția naturală a SIJ este spre agravare pe toată perioada de creștere și chiar și la vârsta adultă. Agravarea curburii scoliotice este legată de potențialul de creștere al copilului și de particularitățile curburii scoliotice. Cu cât vârsta de apariție a SIJ este mai precoce, cu atât prognosticul este mai grav. Dubla curbură majoră are o tendință mai mare de agravare decât o singură curbură majoră. Incidența agravării crește odată cu gravitatea curburii.

Consecințele pe termen lung sunt și ele legate de  particularitățile curburii . Pot apare : alterarea discurilor intervertebrale , modificări la nivelul corpilor vertebrali și apofizelor articulare, alterarea funcției respiratorii, malpoziții ale viscerelor cutiei toracice cu hernie hiatală sau viscerelor abdominale cu ptoză renală.

Tratamentul SIJ

Tratamentul SIJ este conservativ – pentru scoliozele până la 45 ° sau chirurgical ( instrumentație și fuziune vertebrală), pentru scoliozele peste 45 °.

Tratamentul conservativ are ca și scop principal oprirea progresiei curburii scoliotice. Sunt de asemenea importante îmbunătățirea funcției pulmonare și tratamentul durerii.

Tratamentul conservativ al SIJ este individualizat, strict supravegheat , trebuind să țină cont atât de particularitățile fiecărui caz în parte cât și de mediul familial și de posibilitățile de urmărire a evoluției.

Terapia SIJ este o terapie de lungă durată, de obicei până la terminarea creșterii și maturizarea osoasă și constă în :

– monitorizare riguroasă a evoluției – control la 3-6 luni

– educație specifică – corecție posturală , cu menținerea poziției corijate în activitățile cotidiene

– kinetoterapie : exerciții specifice pentru scolioză ( ESS) prin metode cu eficiență dovedită științific ( Schroth; Lyon; SEAS;  Side-Shift; FITS; DoboMed;)

– corset  individualizat

b